Manchester United a scos doar o remiză în deplasarea de la Bolton și ratează ocazia să profite de înfrângerile celor de Arsenal și Chelsea. Dat de englezi la Barcelona, Rooney este desființat de fosta mare glorie din Insulă. Keegan îl acuză pe rebelul din atacul lui Alex Ferguson că este ipocrit. „Startul lui United este complet ratat. Cu Rooney pe teren, Manchester joacă în zece oameni”, spune fostul selecționer al Angliei.
„E ca și cum United nu-l are pe Rooney în acest moment. E diferit anul ăsta, nu mai joacă la fel ca în sezoanele precedente. United are nevoie de el la capacitate maximă, iar evoluția lui de la Bolton îmi spune că încrederea sa e știrbită serios”, a declarat Kevin Keegan conform celor de la The Sun.
„Roo e un ipocrit”
Starul de pe Old Trafford trage încă ponoasele scandalului sexual în care a fost implicat. Keegan îl acuza că este ipocrit atunci când se plânge de atacurile presei după ce și-a înșelat soția cu o prostituată „Nu poți avea toate contractele, nu-ți poți vinde nunta revistelor și alte lucruri de genul ăsta și apoi să spui: Ă‚sta e robinetul pe care vreau să-l deschid, dar vrem să-l oprim pe celălalt! Iar apoi nu poți spune că ai prea mulți paparazzi în jur sau că îți este făcută prea multă publicitate; întâi ‘curtezi’ presa și apoi spui că nu-ți dorești atâta atenție”, ataca dur fostul mare jucator al celor de la Liverpool sau Newcastle
Cu câteva zile în urmă englezii au scris despre interesul celor de la Barcelona pentru Rooney.
Bolton – Manchester United 2-2
26-09-2010 – Bolton W. 2-2 Manchester United Highlights @ Yahoo! Video
Sursa FOTO: thesun.co.uk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER